Sâmbătă, 28 octombrie, după săvârșirea Sfintei Liturghii de către soborul Catedralei Patriarhale, Înalt­preasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit slujba de Te Deum înaintea ședinței solemne a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

 

La slujbă au participat Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Anastasios, Arhiepiscopul Tiranei, Durrësului și al Întregii Albanii, Preafericitul Părinte Rastislav, Arhiepiscop de Prešov și Mitropolit al Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei și din Slovacia, ierarhi delegați ai Bisericilor Ortodoxe surori, ierarhi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, membri ai Permanenței Consiliului Național Bisericesc și ai Permanenței Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, reprezentanți ai autorităților de stat centrale și locale, profesori ai Universității din București, clerici și credincioși.

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a rostit cuvântul intitulat „Un Patriarh neobosit pentru Biserica și neamul său”, la 10 ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

În cuvântul de răspuns, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a înălțat rugăciune lui Dumnezeu pentru toate binefacerile pe care le-a revărsat asupra Bisericii noastre în acești 10 ani și a adresat mulțumiri ierarhilor Sfântului Sinod și tuturor colaboratorilor care au sprijinit această lucrare timp un deceniu. În mod deosebit, Preafericirea Sa a mulțumit celor care contribuie la construcția noii Catedrale Naționale, oferind exemplul Bisericii Ortodoxe Ruse, care în doar câțiva ani a reconstruit din temelie Catedrala „Iisus Hristos Mântuitorul” din Moscova pe locul edificiului dinamitat în timpul lui Stalin, precum și al Bisericii Ortodoxe din Albania, care a înălțat o catedrală nouă la Tirana, într-o țară în care ortodocșii reprezintă doar o treime din populație.

Patriarhul României și-a exprimat dorința ca lucrările Bisericii Ortodoxe Române să continue și să se intensifice, în primul rând în ceea ce privește viața liturgică și duhovnicească, dar și în privința misiunii pastorale și filantropice din societate: „Lumea de astăzi cunoaște puțin adâncurile teologiei ortodoxe, profunzimea spiri­tualității ortodoxe. În general, oamenii secularizați judecă Biserica doar după lucrarea ei în societate. Există o tendință de a reduce Biserica la un fel de agenție de caritate sau filantropică. Noi însă nu facem aceasta pentru că este la modă, ci pentru că filantropia socială derivă din filantropia soteriologică, a mântuirii. Noi avem în Sfânta Liturghie istoria filantropiei, a iubirii lui Dumnezeu față de lume. De aceea, din Sfânta Liturghie derivă filantropia socială. Dacă despărțim filantropia socială de filantropia liturgică, contribuim la secularizarea Bisericii din interiorul ei, ajungem la fenomenul numit autosecularizare. Este foarte important să punem accent pe filantropia lui Dumnezeu din Liturghie și apoi să o arătăm în filantropia Bisericii din societate, evitând pietismul fără fapte sociale și secularizarea fără suflet duhovnicesc”. De asemenea, Preafericirea Sa a subliniat importanța întăririi comuniunii și cooperării în coresponsabilitate cu toate Bisericile Ortodoxe surori: „Avem nevoie de multă consfătuire, așa cum în aceste zile am simțit binecuvântarea informării reciproce despre viața Bisericilor noastre, și de reafirmarea comuniunii noastre liturgice, sacramentale și, în același timp, să cooperăm pentru o misiune comună ortodoxă mai intensă în lumea de astăzi”.

 

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter