Congresul Național de Teologie a fost organizat în perioada 20-24 mai 2018, la Palatul Patriarhiei din București. S-au prezentat referate în cadrul cărora s-au evidențiat importanța Bisericii Ortodoxe Române în realizarea Marii Uniri din 1918, rolul limbii române în păstrarea unității religioase și naționale, semnificația Imnului național „Deșteaptă-te, române!”, ca simbol al identității și unității  spirituale românești, aspecte privind manifestarea unității Bisericii în diaspora ortodoxă, precum și necesitatea mărturisirii unității credinței în contextul provocărilor ideologice actuale.

 

Sesiunea festivă a avut loc marți, 22 mai, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei și a fost deschisă de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a rostit cuvântul intitulat „Unitatea națională – un dar sfânt și o responsabilitate comună”.

Congresul a reunit reprezentanți ai instituțiilor de stat, ai Academiei Române, preoți profesori din țară și din străinătate, oameni de cultură, studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă din București, precum și elevi ai Seminarului „Nifon ­Mitropolitul” din Capitală. Sesiunea festivă de deschidere a lucrărilor congresului a fost moderată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal. După cuvântul de deschidere al Întâistătătorului Bisericii noastre a luat cuvântul acad. prof. dr. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române. În continuare, Florin Lixandru, secretar de stat la Ministerul Educației Naționale, a transmis mesajul prof. dr. Valentin Popa, ministrul educației naționale.

La eveniment a fost prezent și Victor Opaschi, secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Culte, care a vorbit despre cooperarea dintre Biserică și Stat la înfăptuirea marilor idealuri naționale. „Într-o societate marcată de o adevărată criză a identității și conștiinței europene, o reflecție asupra rădăcinilor identității noastre, a resurselor umane, culturale și spirituale care au făcut posibilă afirmarea valorilor noastre comune, ca și edificarea proiectului politic comun european, este absolut necesară. Această reflecție presupune în mod obligatoriu o analiză a modului în care Biserica și Statul au acționat împreună de-a lungul secolelor pentru îndeplinirea marilor idealuri naționale și la edificarea binelui comun, dar și o înțelegere a modului în care această cooperare se construiește și se manifestă în prezent”, a spus Victor Opaschi. De asemenea, secretarul de stat pentru culte a vorbit și despre importanța construirii Catedralei Mântuirii Neamului. La final, a luat cuvântul prof. dr. Mircea Dumitru, rectorul Universității din București, care a vorbit despre importanța cercetării în societatea modernă.

Congresul național de teologie a continuat cu sesiunea a II-a, cu titlul „Unitatea de credință – temelie a unității Bisericii”, ce a avut loc în Sala Conventus a Palatului Patriarhiei și a fost moderată de conf. univ. dr. Adrian Lemeni. Au avut comunicări: Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei (prezentată de pr. Iulian Budescu, vicar administrativ al Episcopiei Basarabiei de Sud), Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, pr. prof. univ. dr. Viorel Ioniță, pr. prof. univ. dr. Ștefan ­Buchiu, decanul Facultății „Justinian ­Patriarhul” din București.

În partea a doua a zilei a avut loc sesiunea a III-a de comunicări științifice, moderată de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu, cu tema „Unitatea Bisericii în fața persecuțiilor”. Au susținut referate pr. conf. dr. David Pestroiu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, prof. dr. Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române, pr. prof. univ. dr. Cristinel Ioja, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad.

Miercuri, 23 mai, ședințele de lucru ale Congresului național de teologie au continuat cu sesiunile a IV-a și a V-a. Tema sesiunii a IV-a a fost „Unitatea Bisericii în fața ereziilor, curentelor filosofice și ideologiilor politice”. Referatele au fost susținute de pr. conf. dr. Patriciu Vlaicu, conf. dr. Adrian Lemeni, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, pr. dr. Dorin Demostene
Iancu, director al Arhivelor Patriarhiei Române.

Ultima sesiune a congresului a avut titlul „Contribuția Bisericii la promovarea conștiinței naționale a poporului român și la făurirea statului român unitar modern”. Au prezentat lucrări pr. prof. dr. Ioan Moldoveanu, de la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul”, lect. dr. Ioan-Augustin Guriță, de la Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, pr. prof. dr. 
Mihail-Simion Săsăujan, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. Partea a doua a sesiunii a V-a a continuat cu prezentarea referatelor Preasfin­țitului Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, prof. dr. Adina Berciu-Drăghicescu și prof. dr. Marian Crăciun, prof. dr. Vasile Vasile, de la Universitatea Națională de Muzică din București. Fiecare sesiune de lucru a fost urmată de discuții.

Referenții și moderatorii care au participat la congres au primit Diploma omagială cu medalie, dedicate Anului omagial al unității de credință și de neam și Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, din partea Preafericitului Părinte Daniel, ­Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Momentul festiv a avut loc în Sala „Europa Christiana” din Palatul Patriarhiei.

 

 

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter